Funcţia scop a băncii centrale în ceea ce priveşte plasarea rezervelor internaţionale nu e realizare profitului, ci reglarea lichidităţii. A o acuza că n-a făcut speculă cu aur, şi a induce ideea că aceia ce au administrat stocul de aur au urmărit interese personale, deşi au respectat procedurile legale, reprezintă o mostră de rea-credință, notează Jurnalul Național.
Cu alte cuvinte, lipsa de speculă e asimilată cu interesul personal, ceea ce constituie o judecată siderantă.
În ceea ce priveşte locul unde a ales banca centrală să-şi plaseze aurul, respectiv la Londra, e poate cea mai bună piaţă unde poate fi investit. Unde să-l ducă, tot în Rusia? Păi, de acolo nu ne-am luat tot ce era de luat. Ce să facem, să le mai trimitem nişte aur ca să ştim sigur că rămânem fără el?
Iar dacă se tot vehiculează că statul ar fi păgubit de felul în care şi-a fructificat BNR aurul, ce se poate zice de acesta când s-a împrumutat în dolari?
La sfârşitului lunii ianuarie 2012, Trezoreria Statului a lansat o emisiune de titluri externe de 1,5 miliarde de dolari, pe care a redeschis-o pentru 750 de milioane în luna următoare.
Pentru prima parte a finanţării, randamentul s-a situat la 6,875% anual, pentru cea de-a doua la 6,45%, dar întrebarea e cu cât s-au “indexat” aceste costuri în condiţiile în care cursul de schimb se găsea la momentul emiterii titlurilor la 3,23 – 3,29 lei/dolar, iar, în prezent, a urcat, cu 25%, spre 4 lei/dolar? Păi, astfel de dobânzi mai vezi doar la cămătari!
Sigur, nimeni nu poate ghici cursul, dar dacă statul a ales să sfideze avertismentele băncii centrale ce le atrage atenţia oamenilor de rând să se împrumute numai în moneda în care încasează venituri, ar fi fost necesar să apeleze la un instrument de hedging. De ce n-a procedat în acest fel? Fiindcă e obișnuit să facă hedging din buzunarul contribuabilului?
