Antena 3 CNN Economic Casa Verde Fotovoltaice: AFM a aprobat finanţare pentru încă 10.418 beneficiari înscriși în sesiunea din 2024

Casa Verde Fotovoltaice: AFM a aprobat finanţare pentru încă 10.418 beneficiari înscriși în sesiunea din 2024

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 16:17 04 Mar 2025 Modificat la 16:17 04 Mar 2025
New Project-1134

Un număr de 10.418 beneficiari ai programului "Casa Verde Fotovoltaice" au fost aprobaţi pentru a primi subvenţii de câte 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, marţi, Agerpres. 

"Încă 10.418 beneficiari ai Programului "Casa Verde Fotovoltaice" înscrişi în sesiunea din 2024 au fost publicaţi astăzi pe site-ul AFM. Prin acest program, fiecare beneficiar primeşte o subvenţie în valoare de 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la reducerea costurilor cu energia, dar şi la protejarea mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de carbon", a precizat vicepreşedintele AFM, Adrian Corbu.

Finanţarea acordată în cadrul acestui program este de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului "Casa Verde Fotovoltaice" - sesiunea 2024.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close