Statul român este principalul beneficiar al scumpirii carburanţilor, astfel că cea mai bună măsură pentru scăderea preţurilor ar fi reducerea accizei şi a TVA, în timp ce plafonarea ar face mai mult rău decât bine, se arată într-o analiză realizată de Asociaţia Energia Inteligentă.
Statul român câștigă 3,2 milioane de euro pe zi din carburanți.
O analiză a estimărilor costurilor pentru produsele petroliere de la pompă arată că, faţă de aceeaşi zi din anul 2021, preţul la pompă este mai mare cu 63%, iar această creştere are la bază câteva considerente:
- creşterea cotaţiilor ţiţeiului cu 64%, faţă de cotaţiile din aceeaşi zi a anului 2021,
- creşterea cursului valutar leu/dolar cu 14%, faţă de cotaţiile din aceeaşi zi a anului 2021,
- creşterea costurilor de transport maritim al ţiţeiului în Marea Neagră cu peste 500%,
- creşterea costurilor cu asigurările pentru navele care circulă în Marea Neagră cu peste 600%.
Propunerea PNL pentru reducerea prețului la carburanți este de a face o înțelegere cu compania OMV-Petrom pentru a scădea preţul la carburanţi.
Pe cealaltă parte, propunerea PSD pentru reducerea prețului la carburanți este plafonarea adaosului comercial pe lanţ şi a marjei de profit.