Antena 3 CNN Economic Moody’s Analytics: "China este pe cale să devină cel mai mare exportator de maşini până la finalul anului 2023"

Moody’s Analytics: "China este pe cale să devină cel mai mare exportator de maşini până la finalul anului 2023"

China este pe cale să depăşească Japonia ca principal exportator de maşini din lume, conform specialiştilor de la Moody’s Analytics.

Moody’s Analytics: "China este pe cale să devină cel mai mare exportator de maşini până la finalul anului 2023"
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    16 Aug 2023   •   13:11

China a depăşit Germania în cursa marilor exportatori de maşini şi este pe cale să îi ia locul Japoniei, primul exportator de autoturisme din lume la ora actuală.

Cererea crescută de maşini electrice venită în urma pandemiei COVID-19 poate propulsa China pe primul loc în clasamentul exportului de maşini, potrivit CNBC

Conform unui raport realizat de Moody’s Analytics, China se apropie cu paşi repezi de Japonia, iar decalajul a fost în medie de 70.000 de maşini pe lună în trimestrul încheiat în iunie, comparativ cu aproape 171.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În acest ritm, China are toate şansele să devină cel mai mare exportator de autovehicule din lume până la finalul anului şi să modifice clasamentul care se păstrează din 2019. 

China şi-a dublat în prima jumătate a anului 2023 veniturile obţinute din exportul de vehicule electrice. Exporturile totale de automobile din Japonia şi Thailanda, care includ atât autoturisme tradiţionale, cât şi electrice, nu au înregistrat încă o revenire la nivelurile de dinainte de pandemie.

China se mândreşte cu un avantaj competitiv în producţia de celule de baterii litiu-ion, acesta fiind un factor care le oferă producătorilor chinezi de automobile un avantaj în ceea ce priveşte costurile de producţie a vehiculelor electrice.

Conform Moody’s Analztics, China acoperă mai mult de jumătate din aprovizionarea mondială cu litiu, datorită costurilor reduse ale forţei sale de muncă, spre deosebire de Japonia şi Coreea de Sud. Tot China deţine mai mult de jumătate din capacitatea mondială de prelucrare a acestui metal.

Unele dintre cele mai mari companii auto din lume au înfiinţat unităţi de producţie în China, inclusiv Tesla şi BMW. Mărcile străine nu au eclipsat, însă, companiile locale, precum Chery şi SAIC.

Specialiştii spun că un alt avantaj al Chinei este viteza cu care adoptă noi tehnologii în industria auto.

Maşinile electrice au reprezentat aproape 30% din toate automobilele vândute la nivel mondial anul trecut, comparativ cu mai puţin de 5%, cum se întâmpla înainte de pandemie.

În luna aprilie, Agenţia Internaţională pentru Energie a declarat că vânzările de maşini electrice au crescut la peste 10 milioane în 2022, China fiind cel mai mare producător, reprezentând aproximativ 60% din piaţă.

×
Subiecte în articol: China masini electrice
Parteneri
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!
x close