Guvernul a aprobat joi, prin ordonanţă, modificarea Codului de procedură fiscală pe aspectele referitoare la acordurile de preţ în avans şi la procedura amiabilă pentru soluţionarea litigiilor fiscale internaţionale. Aceste modificari facilitează aderarea României la OCDE, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, aceste modificări au scopul de a contribui la soluţionarea disputelor fiscale internaţionale, de a proteja drepturile contribuabililor şi de a facilita aderarea României la OCDE.
Se introduce posibilitatea ca acordul de preţ în avans (APA), pe care trebuie să îl încheie companiile din România care desfăşoară tranzacţii internaţionale cu părţi afiliate, să poată fi extins retroactiv şi pentru perioade fiscale anterioare depunerii cererii, pentru o durată de până la 5 ani fiscali, prin mecanismul "roll-back APA".
"Modificarea legislativă va permite ca firmele care solicită un acord de preţ în avans să-l poată aplica şi pentru anii trecuţi (până la 5 ani), nu doar pentru viitor, dacă tranzacţiile sunt similare. În legislaţia actuală din România, acest acord se aplică doar tranzacţiilor viitoare, ceea ce poate duce la litigii fiscale şi dublă impunere. Implementarea acordurilor APA de tip roll-back ar reduce disputele fiscale şi volumul de muncă al organelor fiscale. Acordul de preţ în avans (APA) este emis de organul fiscal pentru a stabili în avans preţurile de transfer în tranzacţiile viitoare între persoane afiliate, pentru o perioadă fixă", se explică în comunicat.
Totodată, prin modificarea articolului 282 privind procedura amiabilă, se asigură o mai bună aplicare a convenţiilor şi tratatelor internaţionale de evitare a dublei impuneri, reducând riscul disputelor fiscale şi dublă impunere pentru contribuabilii români care desfăşoară activităţi economice în relaţii internaţionale, a transmis Guvernul.
