Antena 3 CNN Economic Codul fiscal a fost modificat. Care sunt cele mai importante schimbări

Codul fiscal a fost modificat. Care sunt cele mai importante schimbări

Codul fiscal a fost modificat. Care sunt cele mai importante schimbări
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Iul 2016   •   19:43

Codul fiscal a fost modificat recent prin ordonanță de urgență, printre schimbări aflându-se două scutiri de impozit și reducerea TVA. În timp ce unele dintre prevederile actului normativ au intrat în vigoare la momentul publicării, altele se vor aplica începând cu prima zi a lunii august, scrie Digi24.

Potrivit OUG nr. 32/2016, începând de joi, persoanele fizice aflate la prima dare în plată pot fi scutite de plata impozitului pentru venitul din transferul proprietăților imobiliare. Cu alte cuvinte, în cazul în care o persoană vrea să apeleze la darea în plată de mai multe ori, este bine de știut că această scutire de impozit este valabilă doar prima dată.

Conform vechilor reglementări, toate persoanele care au făcut un credit ipotecar și nu își mai puteau plăti ratele ar fi trebuit să achite statului un impozit consistent în momentul cedării băncii sau instituției financiare nebancare a imobilului ipotecat.

O altă modificare importantă adusă Codului fiscal prin intermediul OUG nr. 32/2016 este cea prin care TVA-ul va fi redus pentru o nouă categorie de produse şi servicii, de la 1 august, la 9%, de la 20%, cât este în prezent.

Concret, potrivit ordonanţei emise de Guvern, taxa pe valoarea adăugată se va reduce pentru livrarea de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării. Aceeași cotă de 9% va fi aplicată și în cazul unor prestări de servicii agricole, cum ar fi aratul, semănatul sau recoltatul.

Ordonanța de urgență publicată joi în Monitorul Oficial mai introduce și unele facilități fiscale pentru domeniile cercetării-dezvoltării.

Astfel, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din activități de cercetare și dezvoltare vor fi scutite de la plata impozitului pe aceste venituri. De altfel, potrivit actului normativ, scutirea de impozit se va aplica începând cu veniturile aferente lunii august.

Prin intermediul OUG nr. 32/2016, Guvernul a modificat, pe lângă Codul fiscal, și Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar.

Astfel, potrivit actului normativ citat, începând cu 1 august, într-o anumită situaţie, retragerile de numerar din bancă pe care le vor efectua operatorii economici nu vor mai fi plafonate.

În prezent, actul normativ citat plafonează la 10.000 de lei pe zi toate tranzacțiile în numerar efectuate între firme și persoane fizice

×
Subiecte în articol: cod fiscal modificari
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close