Antena 3 CNN Economic Comisia Europeană îmbunătăţeşte previziunile privind creșterea economiei României

Comisia Europeană îmbunătăţeşte previziunile privind creșterea economiei României

Comisia Europeană a revizuit puternic în creștere avansul economiei României în acest an, la 5,8%, după ce în vară preconiza o creștere de 3,9%. 

Comisia Europeană îmbunătăţeşte previziunile privind creșterea economiei României
Sursa foto: Pixabay
de Georgiana Adam    |    11 Noi 2022   •   14:25

De asemenea, CE estimează că inflația vă rămâne ridicată și anul viitor, urmând să scadă în 2024.

În prima jumătate a anului în curs, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 5,7%, arată Comisia Europeană, care explică faptul că avansul s-a datorat în special creșterii consumului privat și a investițiilor, în contextul eliminării restricțiilor anti-epidemice. 

Alți factori care au contribuit la creșterea din prima jumătate mai sunt piața muncii, unde s-a înregistrat o creștere a ratei angajărilor și salarii mai mari, și măsurile guvernamentale de atenuare a impactului inflației. 

În aceste condiții, Comisia a revizuit prognoza privind creșterea economiei în acest an, la 5,8%, față de 3,9% cât estima în vară și 2,6% în primăvară. 

Totuși, în ceea ce privește anii următori, estimările nu mai sunt la fel de optimiste. Pentru 2023, prognoza este de 1,8%, sub estimările din această vară (2,9%), pe fondul inflației puternice, condițiilor financiare severe și războiului din Ucraina.

În ceea ce privește inflația, Comisia Europeană estimează că aceasta va rămâne ridicată și în 2023, înainte de a scădea în anul următor. 

Conform CE, aceasta se va situa la 11,8% în acest an, va scădea ușor în 2023, la 10,2%, urmând ca în 2024 să ajungă la 6,8%, potrivit biziday.ro.

Deficitul bugetar este preconizat să scadă la 6,5% în acest an, de la 7,1% în 2021.
 

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana economie
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close