Antena 3 CNN Economic Companiile energetice la care statul român este acţionar, profituri de 10 miliarde de lei în 2022

Companiile energetice la care statul român este acţionar, profituri de 10 miliarde de lei în 2022

Companiile energetice la care statul român este acționar au cumulat profituri de 10 miliarde de lei anul trecut.

de Ştefan Petrică    |    01 Mar 2023   •   08:57

Hidroelectrica este în top cu patru miliarde de lei, iar Transelectrica se poate lăuda că este de 1000 de ori mai profitabilă decât în anul precedent.

Cel mai mare profit net în bani a fost realizat de Hidroelectrica, o companie controlată de Ministerul Energiei, cu un profit de patru miliarde de lei pentru 2022, faţă de 2021.

Procentual față de anul precedent, creșterea este de 32,7 procente.

Cea mai mare creștere, în procente, a avut-o Transportul Național de Energie Electrică, adică Transelectrica care are ca acționariat Secretariatul General al Guvernului și a cărui profit, anul trecut, a fost de 1175 de ori mai mare față de 2021, adică undeva la 529 de milioane de lei.

Citește și: Hidroelectrica, în vizorul ANRE, după ce a întârziat luni de zile emiterea facturilor

 

Electrica SA, distribuitor și furnizor de energie unde statul român are o participație de 49%, a încheiat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 533,7 milioane de lei față de aceeași perioadă din 2021, o creștere de 640%.

Când vorbim de gaze, producătorul național Romgaz a încheiat anul cu un profit de 2,54 miliarde de lei, în creștere cu 37 de procente față de anul precedent.

Și societatea Transgaz a obținut un profit bun anul trecut, de 368 de milioane de lei, în creștere cu 97% față de 2021.

Aici însă, acest profit se datorează și investițiilor susținute în infrastructura de gaze pe care această companie a statului le realizează constant.

×
Subiecte în articol: hidroelectrica transelectrica profit
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close