Antena 3 CNN Economic Companii Acţiunile Gabriel Resources au închis în scădere cu 54%, la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani

Acţiunile Gabriel Resources au închis în scădere cu 54%, la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani

Acţiunile Gabriel Resources au închis în scădere cu 54%, la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    10 Sep 2013   •   11:04
Acţiunile Gabriel Resources au închis luni la Toronto în scădere cu 54%, la 68 cenţi canadieni (65 cenţi SUA), cel mai slab nivel la final de şedinţă din 1999, după ce premierul Ponta a declarat că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă la Senat, apoi la Cameră, informează Mediafax.
 
Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care dezvoltă proiectul minier. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva. Titlurile Gabriel Resources s-au prăbuşit cu până la 70% în cursul şedinţei bursiere de luni, atingând un minim de 41 cenţi canadieni (39 cenţi SUA).
 
Volumul de acţiuni Gabriel Resources tranzacţionat luni a fost de peste 12,5 milioane, faţă de câteva sute de mii într-o sesiune obişnuită. Principalul indice al bursei din Canada a închis luni în urcare cu 0,3%.
 
La închiderea şedinţei de luni, Gabriel Resources avea o capitalizare de piaţă de 261,19 milioane dolari canadieni (252 milioane dolari SUA). Acţiunile au deschis şedinţa de luni la 1,11 dolari canadieni, compania recomandând prudenţă.
 
Cel mai ridicat preţ atins vreodată de acţiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, înregistrat în decembrie 2010.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: "Şi cu asta, basta!".
   
Prim-ministrul a mai spus că în cazul proiectului Roşia Montană a dorit ca Guvernul să nu aibă o răspundere asupra acestuia, pentru a nu plăti despăgubiri, însă a precizat că "în mod sigur" compania canadiană va intenta un proces şi cel mai probabil se vor plăti despăgubiri.
    
Anterior, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat  luni că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.





 
Victor Ponta a afirmat luni că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.
 
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar este mai important decât datele tehnice.
 
Gabriel a anunţat luni, într-un comunicat, că ar putea acţiona statul român în justiţie dacă proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană va fi respins de Parlament.
 
Premierul a afirmat anterior că "în mod sigur" compania înregistrată în Canada va intenta un proces şi cel mai probabil se vor plăti despăgubiri.
 
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat de Guvern la sfârşitul lunii august şi transmis Parlamentului spre adoptare.
 
Senatul a aprobat, luni seară, dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege privind proiectul minier.

 

×
Subiecte în articol: Rosia Montana RMGC
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close