Antena 3 Economic Companii CFR are un nou director general

CFR are un nou director general

08 Dec 2015   •   19:06
CFR are un nou director general Foto: Agerpres

Marius Chiper a preluat conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, fiind desemnat, de Consiliul de Administrație, director general interimar, informează, marți, compania, potrivit Agerpres.

Chiper (46 de ani) va coordona activitatea CFR SA, compania națională care administrează și gestionează infrastructura feroviară publică, până la finalizarea procedurii de selecție, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
 
”Marius Chiper, de profesie inginer, cu o experiență de peste 21 de ani în domeniul feroviar, va continua programul de redresare economică a companiei și va prioritiza strategia de implementare a investițiilor în infrastructura feroviară”, se precizează în comunicatul companiei.
 
Actualul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, a fost director general al CFR SA din 2 martie 2015.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close