Antena 3 CNN Economic Companii Compania din România care a intrat în topul celor mai valoroase corporații din UE. Mulți români îi folosesc serviciile

Compania din România care a intrat în topul celor mai valoroase corporații din UE. Mulți români îi folosesc serviciile

O cunoscută companie din România a intrat în topul celor mai valoroase corporații din Uniunea Europeană.

Compania din România care a intrat în topul celor mai valoroase corporații din UE. Mulți români îi folosesc serviciile
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    06 Mai 2024   •   16:14

Publicația Visual Capitalist a realizat o hartă a celor mai valoroase corporații din 11 economii majore ale Uniunii Europene, pe baza capitalizărilor lor de piață la data de 15 aprilie 2024. 

Gigantul farmaceutic Novo Nordisk, care a pus prima oară pe piață controversatul medicament pentru diabet și dietă Ozempic, conduce detașat clasamentul, urmat de lanțul de magazine de lux LVMH și producătorul de superconductor ASML.

România se află în clasament după listarea la Bursa de Valori București a companiei Hidroelectrica.

Novo Nordisk este în prezent evaluată la peste 550 de miliarde de dolari, ceea ce o face cea mai valoroasă companie din Europa, cu o marjă considerabilă. Gigantul farmaceutic este specializat în medicamente pentru diabet și pentru slăbire. Cererea pentru două dintre acestea, Ozempic și Wegovy, a crescut pe fondul calităților dovedite îndeosebi în curele de slăbire, provocând chiar penurii la nivel național în Statele Unite, relatează Visual Capitalist, potrivit ziare.com.

Supergigantul de lux LVMH – care deține branduri precum Tiffany, Christian Dior și TAG Heuer – este a doua cea mai mare companie din Europa după capitalizarea de piață, evaluată la 420 de miliarde de dolari.

Completând topul primelor trei companii, compania olandeză ASML, care produce echipamente esențiale pentru producătorii de cipuri, fiind considerată un jucător important în industria semiconductorilor, este evaluată la 380 de miliarde de dolari.

Hidroelectrica, în topul celor mai valoroase companii europene

România apare în clasamentul Visual Capitalist pe locul 15 al clasamentului, cu Hidroelectrica, compania cu capital de stat care a avut oferta publică inițială la Bursa de Valori București (BVB) anul trecut.

Principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național din România a devenit anul trecut cea mai ridicată ofertă publică inițială de pe piața de capital din Europa şi a treia cea mai mare din lume, însumând aproximativ 2 miliarde de euro, cu o capitalizare pe piața locală care a sărit de 40 de miliarde de euro.

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close