Antena 3 CNN Economic Companii Daimler a renunţat la cota sa din Chrysler

Daimler a renunţat la cota sa din Chrysler

Daimler a renunţat la cota sa din Chrysler
Sursa foto: daimler chrysler
28 Apr 2009   •   10:04

Producătorul german de automobile Daimler a ajuns la un acord pentru a renunţa la cota sa de 19,9% din Chrysler. Înţelegerea, care implică şi iertarea datoriei companiei americane, marchează separarea definitivă dintre cele două firme, anunţă Daimler .

Aceasta a cumpărat Chrysler în 1998, dar a vândut majoritatea unităţii sale ce aducea pierderi către Cerberus Capital Management în 2007.
Anterior, Chrysler anunţase căderea la o înţelegere cu sindicatul american pentru reducerea costurilor în încercarea de a obţine un ajutor guvernamental.
Producătorul din Detroit are până la 30 aprilie pentru a termina restructurarea şi pentru a se califica astfel pentru un nou împrumut de la stat. În caz contrar opţiunea este falimentul.
Chrysler deja a primit patru miliarde de dolari de la administraţia Obama. Daimler îşi redusese anterior valoarea participaţiei sale la Chrysler la zero. Împrumuturile pe care le-a acordat Chrysler când a vândut compania au fost deja şterse în declaraţiile financiare pe anul trecut, arăta Daimler.
Conform actualul acord, compania germanp va plăti trei prime anuale de 200 milioane de dolari în fondul de pensie al Chrysler.
În schimb, Chrysler şi Cerberus au acceptat să renunţe la orice fel de pretenţii şi acuzaţii la adresa Daimler.
Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close