Firma din comuna Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu, a reuşit să obţină un ajutor de stat de 4,4 milioane de euro pentru susţinerea unui proiect greenfield în valoare de peste 12 milioane de euro, de construire a unei fabrici de tuburi şi finisaje din poliester. Investiţia va atrage după sine şi crearea a 101 locuri de muncă.
„Ajutorul de stat este un sprijin foarte important acordat de Guvernul României investitorilor care au proiecte bune, dar – din cauza situaţiei financiare actuale - au dificultăţi în finanţarea acestor proiecte. Pentru proiectul nostru, acest ajutor este esenţial”, mai spune Ghiorghe Dabu, care deţine şi 10% din companie, în vreme ce restul de acţiuni aparţine unei firme autohtone de construcţii.
Fără a minimaliza importanţa ajutorului de stat, investitorul local apreciază că, pe lângă acest sprijin, Executivul ar putea aplica şi alte măsuri pentru încurajarea investiţiilor: „Guvernul ar trebui să poarte negocieri cu băncile, în sensul în care acestea să acorde credite pentru cofinanţare într-un timp şi în condiţii rezonabile”.
Citeşte mai multe despre acest subiect, pe www.incomemagazine.ro
Ştiri video recomandate
