Antena 3 CNN Economic Companii Înfiinţarea celor două companii energetice, prezentată în CSAT: Proiectul intră în dezbaterea Guvernului

Înfiinţarea celor două companii energetice, prezentată în CSAT: Proiectul intră în dezbaterea Guvernului

Înfiinţarea celor două companii energetice, prezentată în CSAT: Proiectul intră în dezbaterea Guvernului
21 Ian 2010   •   16:39

Proiectul de înfiinţare a celor două societăţi energetice naţionale, Electra şi Energetica, va intra în dezbaterea Guvernului săptămâna viitoare, după ce a fost prezentat, joi, în prima şedinţă din acest an a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

"Acum două săptămâni, proiectul nu avea toate avizele. Astăzi (joi - n.r.) a fost prezentat în CSAT, iar săptămâna viitoare va intra în dezbaterea Guvernului, cu certitudine", a declarat, pentru Mediafax, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT figura stabilirea programului din domeniul apărării şi siguranţei naţionale pentru anul 2010.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, CSAT a aprobat reorganizarea în cadrul MECMA a două companii cu portofoliu mixt de centrale.

"În cadrul şedinţei, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a prezentat măsurile pentru reorganizarea sectorului de producere a energiei electrice din subordinea ministerului, având ca obiectiv creşterea siguranţei şi a securităţii în alimentarea cu energie. CSAT a aprobat reorganizarea în cadrul ministerului a două companii cu portofoliu mixt de centrale", se arată în documentul remis la finalul şedinţei.

Citeşte comunicatul Administraţiei Prezidenţiale (pdf)

Autorităţile intenţionează, astfel, să reorganizeze sistemul energetic prin comasarea în două entităţi a celor mai importante companii de producţie a electricităţii şi de extracţie a cărbunelui, controlate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: CSAT
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close