Antena 3 CNN Economic Companii Ioan Rus: CFR Marfă intră pe profit

Ioan Rus: CFR Marfă intră pe profit

Ioan Rus: CFR Marfă intră pe profit
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    06 Feb 2015   •   19:20
CFR Marfă a intrat pe profit, după eşecul privatizării din 2013, a anunţat ministrul Transporturilor, Ioan Rus
 
Compania a ieşit pe plus în urma reorganizării care a condus în urmă cu un an, printre altele, la demiterea a peste 2.000 de angajaţi. 
 
"În acest moment, este o companie adusă pe profit, nu pe pierdere, ca şi CFR Infrastructură, ca şi CFR Călători, toate trei sunt pe profit", a declarat ministrul de resort, Ioan Rus.
 
Este vorba însă deocamdată despre un profit mic, iar CFR Marfă urmează să fie vândută, abia după ce costurile vor fi reduse şi mai mult, astfel încât privatizarea să fie una avantajoasă. 
 
Compania de stat CFR Marfă estimează că a încheiat anul 2014 cu un profit de aproape 24 de milioane de lei, după realizarea unor venituri de peste un miliard de lei, în condiţiile în care lider pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România are plăţi restante de peste 208,5 milioane de lei.
 

×
Subiecte în articol: Ioan Rus cfr marfa profit
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close