Antena 3 CNN Economic Companii Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR şi-a dat demisia

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR şi-a dat demisia

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR şi-a dat demisia
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Sep 2013   •   14:33
Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR SA, Sorin Mîndruţescu, şi-a dat demisia, invocând motive personale. Demisia a intrat în vigoare la 13 septembrie, relatează Mediafax.

"În cele cinci luni de conducere a companiei de către echipa condusă de Sorin Mîndruţescu au demarat mai multe acţiuni de restructurare şi modernizare a CFR SA, printre care negocierea cu Ministerul de Finanţe a subvenţiei pentru mentenanţă şi investiţii, reluarea discuţiilor între partea română şi cea belgiană pentru punerea în practică a memorandumului interguvernamental pentru proiectul Gara de Nord în valoare de 2 miliarde de euro, înfiinţarea Departamentului de Marketing şi reorganizarea şi eficientizarea Departamentului de Fonduri Europene, regândirea statutului companiei şi a organigramei şi realocarea responsabilităţilor în concordanţă cu Ordonanţa 109/2011, identificarea şi valorificarea activelor non core ale CFR (care nu au legătură directă cu obiectul de activitate al companiei), rezolvarea problemei taximetriştilor pirat de la Gara de Nord, repoziţionarea Gării de Nord ca spaţiu al culturii urbane bucureştene", potrivit unui comunicat.

Mîndruţescu, fost CEO la Oracle România, ocupa funcţia de şef al CA la CFR din luna aprilie.

 

 

 

×
Subiecte în articol: CFR
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close