Antena 3 CNN Economic Companii Reacția neașteptată a Hidroelectrica, după ce a fost amendată cu 37 de milioane euro

Reacția neașteptată a Hidroelectrica, după ce a fost amendată cu 37 de milioane euro

Reacția neașteptată a Hidroelectrica, după ce a fost amendată cu 37 de milioane euro
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Ian 2016   •   11:23
Decizia Consiliului Concurenței de a amenda Hidroelectrica va ajuta compania în procesele pe care le are cu ”băieții deștepți”, întrucât demonstrează că acele contracte au fost ilegale, a declarat, luni, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
 
”O astfel de decizie demonstrează că aceste contracte sunt considerate ilegale, deci nu pot constitui temei de drept. Băieții deștepți au cerut daune de peste 600 de milioane de euro când am reziliat contractele cu ei, în 2012, iar decizia Consiliului Concurenței, practic, anulează orice șansă ca ei să primească vreun ban de la Hidroelectrica”, a explicat Borza, informează agerpres.ro.
 
Consiliul Concurenței a anunțat, luni, că a sancționat Hidroelectrica și pe zece dintre partenerii săi contractuali cu amenzi în valoare totală de 165.843.604 lei (aproximativ 37 milioane euro) pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică.
 
Potrivit lui Borza, dintre cele 75 de contestații înregistrate inițial împotriva Hidroelectrica, mai sunt încă nouă pe rol.
 
”Prefer să plătesc 4,6 milioane de euro statului român (amenda primită de la Consiliul Concurenței — n. r.), decât să plătesc unora care nu au muncit în viața lor și care au externalizat tot profitul în afara țării”, a adăugat Borza.
 
El a precizat că acest lucru facilitează rezolvarea cât mai rapidă a litigiilor cu "băieții deștepți", pentru ca Hidroelectrica să iasă din insolvență înainte de 20 iunie 2016, termenul pe care îl are pentru reorganizare, altfel riscând intrarea în faliment.
 
”20 iunie 2016 este termenul maxim până la care compania se poată reorganiza, dar va ieși până atunci din insolvență. Sperăm ca în luna mai să finalizăm toate aceste procese, care reprezintă singura cauză pentru care compania încă se află în insolvență”, a afirmat Borza.
 
El a argumentat că aceste contracte pe termen lung au fost principala cauză pentru care Hidroelectrica a fost adusă în insolvență, întrucât au provocat prejudicii companiei de peste un miliard de euro în perioada 2003 — 2012, reprezentând diferența dintre prețurile foarte mici din contracte și prețul pieței. Borza a menționat că, în unele contracte, prețul era chiar sub costurile de producție.
 
”Aceste contracte au distorsionat piața, întrucât Hidroelectrica reprezintă cel mai mare producător de energie din țară, cu o cotă de 30-35%, iar toată cantitatea de energie produsă a fost valorificată exclusiv prin aceste contracte, încălcând flagrant ordinele președintelui ANRE și ale ministrului Economiei, care spuneau că toți producătorii de energie trebuie să vândă energia disponibilă pe bursă.

Pentru că Hidroelectrica a ignorat aceste ordine, nu a existat deloc lichiditate în piață, iar prețurile pe piață erau foarte mari”, a menționat Borza.
 
Acest lucru a fost dovedit de faptul că, în momentul în care contractele au fost reziliate și Hidroelectrica a venit în piață cu o cantitate uriașă de energie, respectiv 7-8 TWh, prețul a scăzut de la 220 de lei la 150-160 de lei, a adăugat reprezentantul Euro Insol.
 
”În plus, acești comercianți de energie s-au înțeles între ei, veneau de mânuță la Hidroelectrica și erau reprezentați de aceeași casă de avocatură. Prețurile erau trase la indigo”, a adăugat Borza.
 
Hidroelectrica a fost amendată de Consiliul Concurenței cu 20.436.271 lei (circa 4,6 milioane de euro), în timp ce partenerii săi au primit următoarele sancțiuni: Alpiq Romindustries — 21.728.026 lei (aproximativ 4,8 milioane de euro), Alpiq Romenergie — 87.821 lei (circa 20.000 de euro), Alro — 21.238.719 lei (aproape 4,7 milioane de euro), Electrocarbon — 864.203 lei (aproximativ 193.000 euro), Electromagnetica — 9.021.308 lei (circa 2 milioane de euro), Elsid — 2.553.868 lei (aproximativ 570.000 euro), Energy Financing Team (Switzerland) — 71.374.436 lei (aproape 16 milioane de euro), Energy Holding — 12.359.852 lei (aproximativ 2,8 milioane de euro), Luxten Lightning Company — 5.454.150 lei (aproape 1,2 milioane de euro) și Menarom PEC (EURO PEC) — 724.950 lei (circa 162.000 de euro).
 
Societățile Hidroelectrica, Elsid și Electrocarbon au recunoscut săvârșirea faptelor anticoncurențiale și, ca urmare, au beneficiat de reducerea amenzilor.
 

×
Subiecte în articol: hidroelectrica amenda Remus Borza
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close