Antena 3 CNN Economic Companii Rechemările Toyota se extind şi în Europa

Rechemările Toyota se extind şi în Europa

Rechemările Toyota se extind şi în Europa
Sursa foto: toyota
29 Ian 2010   •   11:27

Toyota Motor a anunţat că va extinde rechemarea vehiculelor din pricina preocupărilor de siguranţă la pedala de acceleraţie şi la continentul european.
"Toyota va implementa rechemarea şi în Europa şi China," declara purtătorul de cuvânt al companiei Paul Nolasco. "Încă nu suntem siguri de modele şi numărul de vehicule."
Iniţiativa se adaugă anunţului de săptămâna trecută conform căruia 2,3 milioane de maşini şi camionete cu probleme la acceleraţie sunt aşteptate în service pentru reparaţii.
Compania arăta că în unele cazuri, mecanismul pedalei ar putea fie mai greu de apăsat fie rămân blocate.
Potrivit presei japoneze, Toyota este de aşteptat să primească în service peste două milioane de maşini în Europa din cauza acestor probleme.
Marţi, compania a suspendat vânzările în SUA pentru opt din cele mai vândute modele pentru a analiza problema pedalelor.
În cadrul unei iniţiative separate, Toyota recheamă circa 5,3 milioane de maşini în SU pentru a înlocui covoraşele deoarece acestea ar putea bloca pedala de acceleraţie.
Toyota a pus capăt, în 2008, domnieu de 77 de ani a General Motors ca cel mai mare producător auto mondial.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: probleme tehnice Toyota piata auto
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close