Antena 3 CNN Economic Companii Salariaţii Hidroelectrica vor putea cumpăra 10% din acţiunile nou emise la majorarea de capital

Salariaţii Hidroelectrica vor putea cumpăra 10% din acţiunile nou emise la majorarea de capital

Salariaţii Hidroelectrica vor putea cumpăra 10% din acţiunile nou emise la majorarea de capital
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    05 Dec 2013   •   20:50

Salariaţii, conducerea şi pensionarii din Hidroelectrica vor putea cumpăra până la 10% din acţiunile nou emise în urma majorării de capital prin care statul vizează plasarea pe piaţa de capital a unui pachet de 15% din titlurile producătorului de electricitate.
   
Dreptul salariaţilor, conducerii şi pensionarilor companiilor de stat de a primi acţiuni la privatizarea sau listarea companiei respective este precizat în Legea 137 din 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării firmelor de stat, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern privind listarea la bursă a Hidroelectrica.
   
Salariaţii, conducerea şi pensionarii din alte companii de stat privatizate, precum Petrom, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord şi filiale ale Electrica, chiar dacă au dreptul să primească acţiuni la companiile respective, satul nu le-a oferit această posibilitate, notează Mediafax.
   
Listarea a 15% din capitalul Hidroelectrica va fi realizată în urma majorării capitalului companiei, prin aport de capital privat, cu 18,74%. Operaţiunea este programată pentru iulie 2014.
   
Fondul Proprietatea, care deţine deja 19,94% din capitalul Hidroelectrica, va avea drept de preemţiune, iar în cadrul ofertei îi va fi oferit un pachet suplimentar de acţiuni de 3,74% din capitalul existent al Hidroelectrica pentru a-şi păstra participaţia.
   
Hidroelectrica are un capital social de 4,47 miliarde de lei şi este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie.
   
Listarea pe piaţa de capital a Hidroelectrica este un angajament asumat de Guvern faţă de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
    

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close