Antena 3 CNN Economic Corina Crețu, comisar european: Au început să vină bani europeni în România

Corina Crețu, comisar european: Au început să vină bani europeni în România

Corina Crețu, comisar european: Au început să vină bani europeni în România
de S.T.    |    07 Sep 2017   •   14:35

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat joi că banii europeni au început să vină în România, fiind acreditate toate instituţiile de management şi control, iar autorităţile române pot trimite facturi către instituţiile europene.

„Avem aceste veşti bune, au început să vină bani europeni în România, au fost acreditate toate instituţiile de management şi control, deci acum autorităţile române pot trimite facturi. Numai în luna august Comisia a plătit 95 de milioane de euro către România şi mai avem facturi în valoare de 350 de milioane de euro care sunt în analiză şi care vor intra în România cât mai curând posibil. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut, voi merge la Guvern unde voi discuta cu premierul şi miniştrii în detaliu pe fiecare domeniu în parte care sunt problemele şi care sunt soluţiile”, a spus Corina Creţu la Palatul Parlamentului după întâlnirea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Ea a adăugat că pe exerciţiul 2007-2013 România a ajuns la aproximativ 90% absorbţie de fonduri europene.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close