Antena 3 CNN Economic Daily Income: Cine controlează averile clanurilor şi ce înseamnă o secundă în economia României

Daily Income: Cine controlează averile clanurilor şi ce înseamnă o secundă în economia României

Daily Income: Cine controlează averile clanurilor şi ce înseamnă o secundă în economia României
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    24 Iun 2014   •   10:46
Scandalul de corupţie Bercea Mondial - Mircea Băsescu aduce din nou în discuţie averile dubioase ale clanurilor de romi, dar şi neputinţa autorităţilor de a număra banii acestora, şi, implicit, de a colecta de la aceştia impozite şi taxe.

Romii au palate la vedere. Şi tot la vedere sunt şi aşa-zise afaceri legale. Însă în spatele porţilor înalte ale palatelor domneşte evaziunea fiscală. Autorităţile ştiu cu ce se ocupă clanurile de romi, însă par legate de mâini.

De exemplu, în topul celor mai avuţi romi se află Ionelaş Cârpaci din Timişoara, cu o avere estimată la 13 milioane de euro, bani făcuţi afaceri imobiliare ilegale.

În top se află şi bulibaşa Ferdinand Stănescu din comuna Grajduri, judeţul Iaşi, acesta cu o avere de şapte milioane de euro. El spune că a făcut banii din comerţ cu orice. Se pare însă că originea bogăţiei sale se plasează undeva în anii '90, când a cumpărat tablă şi fier de la Sidex Galaţi şi le-a vândut mult mai scump, inclusiv Armatei. Acum, Ferdinand Stănescu face negoţ cu utilaje grele. Cumpără utilaje din România, le recondiţionează la Cluj şi le vinde peste graniţă mai scump, însă totodată la un preţ mult mai mic decât un utilaj nou.

Şi evident, în top se află şi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, cel care s-a înrudit cu fratele preşedintelui Traian Băsescu. Bercea Mondial din Slatina, Olt, are o avere estimată la 4 milioane de euro realizată din afaceri cu fier vechi, cămătărie, spălare de bani şi şantaj, după cum arată nenumăratele dosare penale pe numele său şi ale altor membri ai familiei. De-a lungul timpului anchetatorii au pus sechestre şi au sume importante de bani, însă acestea nu acoperă nici pe departe prejudiciile imense aduse bugetului statului.


 


 
 

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close