Antena 3 CNN Economic Data de la care începe taxarea suplimentară a băncilor. Bancherii au cerut o perioadă limitată, proiectul de lege nu specifică nimic în acest sens

Data de la care începe taxarea suplimentară a băncilor. Bancherii au cerut o perioadă limitată, proiectul de lege nu specifică nimic în acest sens

Taxarea suplimentară a băncilor cu 1% din cifra de afaceri urmează să se aplice din perioada următoare, dar nu se ştie încă pentru cât timp.

Data de la care începe taxarea suplimentară a băncilor. Bancherii au cerut o perioadă limitată, proiectul de lege nu specifică nimic în acest sens
Sursa foto: Profimedia Images
de Milena Niță    |    21 Sep 2023   •   11:05

Mai precis, taxarea suplimentară a băncilor ar urma să se aplice începând din 2024. 

Ministerul Finanţelor, care ar vrea să suprataxeze băncile timp de trei ani, nu a indicat impactul fiscal al acestei măsuri, cifra vehiculată anterior fiind de două miliarde de lei.

Bancherii au solicitat aplicarea taxei suplimentare pe o perioadă limitată, de doar un an, în timp ce la nivelul Ministerului Finanţelor s-a vehiculat o perioadă de trei ani pentru suprataxa din banking, potrivit unor surse din piaţa bancară, citate de zf.ro, scrie Mediafax.

Proiectul de lege cu noile măsuri fiscale nu include perioada pentru care se va aplica taxa suplimentară în sistemul bancar.

Băncile (persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit, persoane juridice străine) dato­rează începând de anul viitor, pe lângă impozitul pe profit, şi un impozit pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri. 

Cifra de afaceri ar include veniturile băncilor din activitatea opera­ţională, nu şi venituri excepţionale (cum ar fi, de exemplu, veni­turi din reversarea unor provizi­oane), după cum se înţelege din proiect.

Mai exact, cifra de afaceri în cazul băncilor ar include venituri din do­bânzi, venituri din dividende, venituri din taxe şi comisioane, câştiguri (pierderi) din derecunoa­ş­terea acti­velor şi datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (net), câştiguri sau pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea tranzac­ţionării şi cele nedestinate tranzac­ţionării (net), câştiguri sau pierderi aferente activelor şi datoriilor finan­ciare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (net), câştiguri sau pierderi din conta­bilitatea de acoperire (net), diferenţe de curs de schimb (câştig sau pierdere), net; câştiguri sau pierderi din dere­cu­noaş­terea activelor nefinan­ciare, net şi alte venituri din exploatare, conform proiectului de lege privind măsurile fiscale.

×
Subiecte în articol: banci taxare bănci
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close