La Romsilva s-au făcut plăți nelegale de peste 216 milioane de lei, circa 43 de milioane de euro, potrivit unui raport al Curții de Conturi. Banii au fost dați angajaților sub formă de „premii colective fără legătură cu performanțele individuale”, au stabilit auditorii instituției. De asemenea, și la Transelectrica au fost acordate prime și adaosuri salariale ilegale în valoare de aproape 29 de milioane de lei, circa 5,7 milioane de euro, a reieșit tot în urma unui audit al Curții de Conturi. În cazul ambelor companii de stat, Curtea de Conturi a sesizat Parchetul.
Curtea de Conturi a României a descoperit nereguli grave în administrarea patrimoniului public și privat al statului de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în urma unui audit desfășurat în perioada septembrie 2024 – mai 2025. Printre cele mai alarmante constatări se numără lipsa evaluării contabile pentru peste 3,1 milioane de hectare de fond forestier național, înregistrate cu valoarea de „0 lei”, dar și acordarea de „premii colective” angajaților în valoare de 43 de milioane de euro.
Patrimoniul Romsilva este „grav subevaluat”
Potrivit unui comunicat al Curții de Conturi, suprafețele de teren aflate în proprietatea publică a statului și administrate de Romsilva nu au fost evaluate la valoarea justă și nu sunt reflectate în contabilitate, deși fac parte din patrimoniul public.
Astfel, patrimoniul real gestionat de regie este grav subevaluat. Curtea recomandă elaborarea unor norme clare de evaluare a terenurilor și vegetației forestiere, care să fie aprobate prin ordin al ministrului Mediului.
„În Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aceste suprafețe sunt înscrise cu valoarea „0” lei, deși constituie active din domeniul public. Astfel, nu s-a stabilit valoarea reală a suprafețelor care compun fondul forestier national, iar patrimoniul administrat de Romsilva a fost subevaluat”, se arată în comunicatul Romsilva.
Premii colective de 43 de milioane de euro la Romsilva
Auditorii au mai constatat:
- Plăți nelegale de peste 216 milioane de lei, acordate sub formă de premii colective fără legătură cu performanțele individuale;
- Nereguli în valorificarea masei lemnoase, inclusiv lipsa penalităților contractuale, acceptarea de bilete la ordin negarantate și participarea unor firme în condiții neconforme la licitații;
- Slaba gestionare a creanțelor, în valoare de peste 8,3 milioane de lei, cauzată de lipsa măsurilor înainte de intrarea în insolvență a debitorilor;
- Deficiențe în proiectele de perdele forestiere, cu doar 281 ha din 328 ha expropriate înregistrate legal în proprietatea statului;
- Nerespectarea regulilor de guvernanță corporativă, cu numiri provizorii și contracte de mandat incomplete;
- Conflicte de interese, în cazurile a trei salariați care dețineau simultan și calitatea de asociați în firme cu contracte active cu Romsilva;
- Neconstituirea corectă a fondului pentru conservarea pădurilor, în special în cazul ocupărilor temporare de terenuri forestiere de către companii din industria petrolieră, pentru care autoritățile silvice nu au emis aprobări și nici nu au aplicat sancțiuni.
De asemenea, auditul a relevat lipsa unor date statistice reale privind necesarul de lemn de foc pentru populație, informații esențiale pentru luarea deciziilor la nivelul Consiliului de Administrație.
În urma neregulilor descoperite, prin Hotărârea Plenului nr. 538 din 22 mai 2025, Curtea de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală competente.
Prime de 5,7 milioane de euro la Transelectrica
La Transelectrica au fost acordate prime și adaosuri salariale ilegale în valoare de aproape 29 de milioane de lei, circa 5,7 milioane de euro, potrivit unui raport al Curții de Conturi. Neregulile grave de la compania de stat au ieșit la iveală în urma unui audit realizat de experții Curții de Conturi în perioada 2023–2024. Verificările au vizat salarizarea, acordarea altor drepturi către angajați, precum și modul de contractare și implementare a proiectelor de investiții, în perioada 2020–2022.
Potrivit raportului, Transelectrica a acordat prime și adaosuri salariale în valoare totală de 28.990.440 lei, în alte condiții decât cele prevăzute de Contractul colectiv de muncă. Mai exact, auditorii au identificat:
- Prime cu caracter special în valoare de 12.073.272 lei, fără dovada unei evaluări a performanțelor profesionale și fără justificarea unor acțiuni cu impact major realizate de angajați;
- Adaosuri salariale în sumă de 16.917.168 lei (aproximativ 8.410 lei/salariat), acordate fără menționarea scopului, a sărbătorii legale sau a evenimentului special, așa cum cere cadrul contractual intern.
În plus, raportul relevă deficiențe majore în derularea proiectelor de investiții:
- Întârzieri semnificative în implementarea contractelor verificate, niciunul nefiind finalizat la termenul prevăzut inițial;
- Prelungiri abuzive ale duratei de execuție, invocând forța majoră, deși lucrările nu au fost sistate;
- Plăți pentru lucrări nefinalizate, lipsa penalităților de întârziere și nerecuperarea avansurilor acordate în contracte denunțate;
- Ajustări de preț ilegale, efectuate în alte condiții decât cele permise de legislație;
Pentru remedierea situației, Curtea de Conturi a solicitat conducerii companiei să corecteze abaterile și să recupereze prejudiciile până la data de 30 aprilie 2025. De asemenea, instituția a decis să sesizeze autoritățile penale.
„În contextul eforturilor constante de transparentizare a activității specifice, prin Hotărârea Plenului nr. 586/05.06.2025, Curtea de Conturi a României a decis publicarea rapoartelor de audit care conțin constatări ce au stat la baza aprobării sesizării organelor de urmărire penală”, a declarat Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi.
