Antena 3 CNN Economic Cele mai bine plătite domenii de activitate din România | Salarii de peste 10.000 de lei pe lună

Cele mai bine plătite domenii de activitate din România | Salarii de peste 10.000 de lei pe lună

Angajații din domeniul IT sunt printre cei mai bine plătiți români, potrivit Institutului Național de Statistică. Un novice în acest domeniu câștigă 4.000 de lei lunar, iar pentru cei cu experiență mai mare, salariile ajung și la 10.000 de lei.

Cele mai bine plătite domenii de activitate din România | Salarii de peste 10.000 de lei pe lună
Sursa foto: getty images | Paper Boat Creative
de Ştefan Petrică    |    19 Ian 2023   •   09:12

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS) cei mai bine plătiți sunt cei care lucrează în IT.

Angajații din acest domeniu au câștigat în medie, în luna noiembrie - 10.329 de lei.

Pe locul doi sunt cei care lucrează în informații și comunicații cu un salariu mediu e peste 8.600 de lei, iar cei care desfășoară activități de editare, aproape 8.100 de lei.

La polul opus, cu cele mai mici salarii sunt cei din domeniul HoReCa, care este și cea mai afectată industrie de după pandemie, aici salariul mediu este de 2.258 de lei.

Tot în topul domeniilor cu cele mai mici salarii sunt în industria textilă cu un salariu mediu net de 2.320 de lei.

×
Subiecte în articol: salarii meserii România
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close