Antena 3 CNN Economic Facturile Hidroelectrica pe august 2022. Data când vine nota de plată pentru români

Facturile Hidroelectrica pe august 2022. Data când vine nota de plată pentru români

Facturile Hidroelectrica pe august 2022 ale românilor urmează să vină în perioada imediat următoare, a anunţat miercuri compania.

Facturile Hidroelectrica pe august 2022. Data când vine nota de plată pentru români
Sursa foto: Facebook / Hidroelectrica
de Milena Niță    |    22 Mar 2023   •   16:02

Ultima factură Hidroelectrica la energie electrică este cea din iulie 2022, pentru majoritatea românilor care sunt abonaţi la această companie.

Aşa cum anunţau recent şi reprezentanţii companiei, în luna martie urmează să fie emise facturile la energie electrică pe luna iulie 2022.

"Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii august 2022 începând de săptămâna viitoare (27-31 martie). 

Momentan compania lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților, astfel încât să fie evitată transmiterea de documente cu valori sau situații neconforme. 

Data la care vin facturile Hidroelectrica pe august 2022

Citeşte şiFacturile Hidroelectrica, calculate diferit după consum. Tabelul care îţi arată câţi bani plăteşti după plafonarea preţurilor

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Menționăm că astfel de erori sunt inerente până la maturizarea completă a sistemului şi apelăm la înţelegere din partea clienților noştri şi îi încurajăm să ne semnaleze eventualele neconformități constatate pentru a le putea remedia.

Pentru sesizări legate de sold, compania a înfiinţat special adresa de mail [email protected]", au transmis reprezentanţii companiei Hidroelectrica, miercuri, pentru antena3.ro.

"Dorim să vă aducem totodată la cunoştinţă că, odată cu implementarea noului soft de facturare, au fost actualizate codurile locurilor de consum, acestea urmând a se regăsi înscrise pe facturile viitoare.

Pentru a facilita această tranziţie, în următoarele luni puteţi transmite indexul autocitit folosind oricare din cele două coduri (cel vechi sau cel nou)", era mesajul transmis clienţilor Hidroelectrica luna trecută.

Citirea indexului Hidroelectrica în luna martie 2023 va avea loc în perioada 24-28, adică începând de vineri, a precizat Bogdan Buciu, de la biroul de presă al Hidroelectrica, pentru antena3.ro.

Compania Hidroelectrica are în prezent peste 500.000 de clienţi.

Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

Vezi şi: Model de declaraţie pentru compensarea facturilor la curent. Cine sunt românii care primesc bani pe cardul de energie

FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close