Antena 3 CNN Economic Ce se întâmplă cu facturile Hidroelectrica în luna iunie 2023

Ce se întâmplă cu facturile Hidroelectrica în luna iunie 2023

Clienţii Hidroelectrica au urma să primească în luna iunie 2023 facturile pe luna ianuarie, după ce ultimele emise companie au fost cele pe luna decembrie 2022.

Ce se întâmplă cu facturile Hidroelectrica în luna iunie 2023
Sursa foto: pexels
de Georgiana Adam    |    15 Iun 2023   •   18:00

Facturile Hidroelectrica pe luna decembrie 2022 au început să ajungă la clienţi din 31 mai, după ce compania a avut dificultăţi cu softurile.

Scadența pentru facturile pe luna decembrie emise la sfârşit de mai este data 17 iulie 2023.

Următoarele care urmează sunt facturile Hidroelectrica pe luna ianuarie 2023, însă acestea vor fi emise cel mai probabil peste o săptămână, potrivit unor surse antena3.ro.

"Mai sunt de făcut ajustări de soft, ca să poată fi emise facturile Hidroelectrica pe luna ianuarie.

Citeşte şiFacturile Hidroelectrica, calculate diferit după consum. Tabelul care îţi arată câţi bani plăteşti după plafonarea preţurilor

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Posibil ca aceste facturi să fie emise într-o săptămâna, dar nu este însă cert", au precizat surse antena3.ro.

Cum plăteşti factura Hidroelectrica în rate

În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere.

Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare. 

Iată modele de cereri: FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS

Compania Hidroelectrica are în prezent peste 500.000 de clienţi.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Vezi şiModel de declaraţie pentru compensarea facturilor la curent. Cine sunt românii care primesc bani pe cardul de energie

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

×
Subiecte în articol: hidroelectrica facturi hidroelectrica
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close