Antena 3 CNN Economic Facturile la energie ar putea crește

Facturile la energie ar putea crește

Facturile la energie ar putea crește
Sursa foto: Foto: pixabay.com
06 Noi 2017   •   12:16

Prețul energiei electrice pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare - PZU) a bursei OPCOM are luni o medie de 326 de lei pe MWh, mai mult decât dublu față de acum o săptămână, când prețul mediu era de 145 de lei pe MWh, potrivit datelor operatorului pieței.

Prețul maxim, de 570 de lei pe MWh, va fi atins în această seară, între orele 17:00 și 19:00.

Producția de energie eoliană, care de regulă coboară prețul pe bursă, este scăzută luni, fiind de doar 535 MW la ora 10:30. Însă energia hidro, de asemenea o energie ieftină, se află pe primul loc în topul surselor, cu 2.208 MW, potrivit datelor în timp real prezentate pe site-ul Transelectrica.

Astfel, luni dimineață la 10:30, producția de energie a țării era următoarea: 27,98% hidro — 2.208 MW, 26,03% cărbune — 2.054 MW, 17,46% nuclear — 1.378 MW, 17,18% hidrocarburi — 1.356 MW, 6,78% eolian — 535 MW, 3,97% foto — 313 MW, 0,60% biomasă — 47 MW.

Lunea trecută, când prețul pe PZU era de doar 145 de lei pe MWh, producția de energie eoliană a fost de 2.245 MW.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: factura energie crestere
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close