Antena 3 CNN Economic FMI: România, creștere economică peste estimări

FMI: România, creștere economică peste estimări

FMI: România, creștere economică peste estimări
17 Apr 2018   •   20:44

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 4,4% la 5,1%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Malta şi România vor înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,7% şi, respectiv, 5,1%.

Pe de altă parte însă, în 2019, FMI se aşteaptă la o încetinire semnificativă, la 3,5%, a creşterii PIB-ului României.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în sus, până la o inflaţie de 4,7%, de la 3,3% cât se estima în octombrie, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să se atenueze în 2019 până la 3,1%.

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările referitoare la rata şomajului în România, care ar urma să se situeze în acest an la 4,6%, faţă de 5,2% cât estima anterior.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close