Antena 3 CNN Economic Patru state europene blochează impozitul minim pe profit în UE pentru marile companii, avansat de Franța

Patru state europene blochează impozitul minim pe profit în UE pentru marile companii, avansat de Franța

Propunerea Franței privind introducerea impozitului minim de 15% pe profitul marilor companii a fost respinsă de Polonia, Suedia, Estonia și Malta.

Patru state europene blochează impozitul minim pe profit în UE pentru marile companii, avansat de Franța
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mar 2022   •   20:18

Drept urmare, Franța va înainta din nou propunerea, cu ocazia reuniunii din aprilie a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană.

Este un demers ce necesită sprijin unanim pentru aprobare.

"Justiția fiscală durează mult, dar este important să câștige, în cele din urmă ", a declarat Bruno Le Maire (foto), ministrul francez de Finanțe.

În octombrie anul trecut, statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) au ajuns la un acord istoric asupra reformării sistemului internațional de taxare pentru marile companii ale lumii.

Este un sistem bazat pe doi piloni.

Primul pilon consfințește abaterea de la normele fiscale standard, care cer prezența fizică a unei companii într-o țară, pentru ca autoritățile naționale să aibă dreptul de a aplica impozite firmei respective.

Pilonul doi este un acord referitor la impozitul global minim de 15% asupra profitului companiilor mari.

Firmele vizate sunt cele cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro anual.

Acordul adoptat de OECD mai prevede și o redistribuire a impozitului pe profit plătit de marile companii, care ar aduce statelor lumii circa 125 de miliarde de dolari.

Franța, care deține în prezent președinția rotativă a UE, a făcut presiuni pentru actualizarea rapidă a normelor de taxare între statele membre și a propus un compromis, prin care punerea în aplicare a noilor reguli să aibă loc la finele anului viitor.

×
Subiecte în articol: Franta impozit minim mari companii
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close