Antena 3 CNN Economic Grevă la o companie aeriană cunoscută. MAE, anunţ pentru românii care vor să călătorească în perioada următoare

Grevă la o companie aeriană cunoscută. MAE, anunţ pentru românii care vor să călătorească în perioada următoare

Ministerul de Externe informează românii care vor să plece cu avionul în perioada următoare, mai ales că este sezonul concediilor, că o companie aeriană cunoscută va face grevă.

Grevă la o companie aeriană cunoscută. MAE, anunţ pentru românii care vor să călătorească în perioada următoare
Sursa foto: Getty Images
de Georgiana Adam    |    27 Iul 2023   •   09:19

Românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei, în perioada 29-30 iulie 2023, trebuie să ştie că va avea loc o grevă a piloților filialei Ryanair din Belgia.

Astfel, vor fi perturbări ale zborurilor acestei companii, afectând și legături cu România.

Românii care intenționează să călătorească în această perioadă folosind serviciile companiei Ryanair, înspre/dinspre R. Belgiei, sunt rugați să urmărească pagina web a aeroportului Charleroi (www.brussels-charleroi-airport.com/fr/flights/live) și/sau a Ryanair, pentru a se asigura că zborul lor nu a fost anulat.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecționate către

Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanență al Ambasadei României în Belgia: + 32(0)2 346 9814.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://bruxelles.mae.ro/node/180 și www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
 

×
Subiecte în articol: grevă ryanair Belgia
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close