Antena 3 CNN Economic INS: Pensia medie a crescut. Numărul pensionarilor români era de 4,99 de milioane, la sfârşitul anului 2022

INS: Pensia medie a crescut. Numărul pensionarilor români era de 4,99 de milioane, la sfârşitul anului 2022

Pensia medie lunară a crescut în ultimul trimestru al anului trecut comparativ cu trimestrul precedent, a anunțat joi Institutul Național de Statistică.

INS: Pensia medie a crescut. Numărul pensionarilor români era de 4,99 de milioane, la sfârşitul anului 2022
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    16 Mar 2023   •   11:01

Pensia medie lunară a fost, în ultimul trimestru din 2022, de 1.866 lei, în creṣtere cu 0,5% faṭă de trimestrul precedent, potrivit INS.

Conform INS, în trimestrul IV din 2022, numărul mediu de pensionari a fost de 4.992.000 de persoane, în scădere cu 4.000 faţă de trimestrul III din 2022. 

Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.604.000 de persoane, în creṣtere cu 1.000 faţă de trimestrul precedent.

Comparativ cu trimestrul IV al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 66.000 de persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 39.000 de persoane.

Citeşte şiCe pensie va avea un român cu un salariu de 4.000 de lei în prezent

Pensia medie lunară, determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii, a fost de 1866 de lei, în creṣtere cu 0,5% faṭă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.778 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 49,0% (comparativ cu 51,6% în trimestrul precedent).

Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu același trimestru al anului precedent, cu 11,1%, respectiv cu 10,6%.

INS arată că pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. 

Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,2% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,8%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,2%.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 la 10 în judeṭul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 956 de lei (1409 lei în judeţul Botoṣani, 1421 lei în judeṭul Giurgiu, 1425 lei în judeṭul Vrancea faţă de 2365 de lei în judeṭul Hunedoara, 2254 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 2085 de lei în judeṭul Braṣov).

×
Subiecte în articol: pensie pensia media lunara pensionari
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close