Antena 3 CNN Economic INS: Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 6.668 lei, în trimestrul trei din 2022

INS: Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 6.668 lei, în trimestrul trei din 2022

Veniturile totale medii ale populației pe o gospodărie au fost de 6.668 lei în trimestrul trei al anului trecut, iar cheltuielile totale au fost, în medie, de 5.816 lei.

INS: Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 6.668 lei, în trimestrul trei din 2022
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    11 Ian 2023   •   12:08

În plus, veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul III 2022, în termeni nominali, 6.668 lei pe gospodărie şi 2.662 lei pe persoană, mai arată datele INS, publicate miercuri.

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în trimestrul III 2022, în medie, de 5.816 lei lunar pe gospodărie (2.322 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,2% din nivelul veniturilor totale.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 6.240 lei lunar pe gospodărie (2.491 lei pe persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 428 de lei lunar pe gospodărie (171 de lei pe persoană). 

Citeşte şiScutiri de impozit pentru părinţii care au copiii înscrişi la școală, grădiniță sau creșă

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,2% din veniturile totale ale gospodăriilor), potrivit Institutului Naţional de Statistică. 

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (19,6%), veniturile în natură (6,4%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (4,9%), veniturile din agricultură (2,1%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,0%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,6%), a explicat INS.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.), cheltuielile pentru investiţii destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 1,2%), a precizat INS.
 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: INS venituri gospodarie
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close