Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Cum să obţineţi procedura de mediere din partea ANAF

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Cum să obţineţi procedura de mediere din partea ANAF

<1 minut de citit Publicat la 11:13 08 Aug 2019 Modificat la 11:13 08 Aug 2019
Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Cum să obţineţi procedura de mediere din partea ANAF
Foto: Captură Antena 3

Daniel Apostol a explicat la ''Jurnalul de economie'' despre cum să solicitaţi şi să obţineţi medierea din partea ANAF, fie că sunteţi persoană fizică fie în calitate de administrator al unei firme.

Înainte de toate trebuie să ştiţi că acest demers al vostru - cererea de mediere - are o baza legală: Este vorba de Ordinul președintelui ANAF nr. 1757 din 28 iunie 2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susținerii situației economice și financiare, ordin publicat in Monitorul Oficial nr. 549 din 4 iulie 2019.

Medierea - dispoziţii generale:

Procedura medierii se aplică debitorilor pentru care a fost demarată procedura de executare silită prin comunicarea somaţiei şi care, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intenţia de mediere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

×
x close