Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Horia Gustă, despre cum se poate relansa economia

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Horia Gustă, despre cum se poate relansa economia

Oamenii de afaceri sunt de acord că redresarea economică se poate realiza, dacă se restabileşte în primul rând încrederea în economie. Statul are un rol esenţial în a transmite mesaje corecte care să repornească activităţile economice, dar şi pe cele financiare, iar cetăţenii de rând îşi pun în primul rând problema, cum să îşi protejeze finanţele persoanle şi cum să îşi asigure venturile de viitor.

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Horia Gustă, despre cum se poate relansa economia
Sursa foto: Pixabay
07 Mai 2020   •   16:10

Daniel Apostol a vorbit la rubrica ''Jurnalul de economie'' cu Horia Gustă, director general al Certinvest.

"Fără investiţii, nu cred că se poate. Dacă nu investeam până la 15 martie şi cetăţenii se aflau în situaţia în care compania în care lucrau se închidea, practic, ajutorul de şomajul tehnic s-ar putea să nu le fi ajuns. Şi atunci, fiecare dacă nu a investit,  nu a economisit, cu siguranţă în aceste zile are o problemă.

Un moment ca acesta în care statul vine şi închide complet anumite sectoare, nu le poţi previziona. Acest fenomen este numit acea ''lebăda neagră'', care efectiv a apărut, în care efectiv anumite sectoare au fost închise complet'', a spus Horia Gustă, director general al Certinvest.

Mai multe informaţii, în materialul video de mai jos!

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close