Antena 3 CNN Economic Leul continuă să se deprecieze față de euro. BNR a anunțat cursul de 5,1033 lei/euro

Leul continuă să se deprecieze față de euro. BNR a anunțat cursul de 5,1033 lei/euro

D.C.
<1 minut de citit Publicat la 14:12 16 Mai 2025 Modificat la 14:40 16 Mai 2025
GettyImages-1388676917
Moneda națională continuă să se deprecieze față de euro Foto: GettyImages

Moneda națională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1033 lei, în creștere cu 0,01 bani față de cotația precedentă, de 5,1032 lei.

Leul a pierdut teren și în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,5563 lei, în urcare cu 0,09 bani (+0,02%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,5554 lei.

Moneda națională s-a depreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,4479 lei, în creștere cu 0,85 bani (+0,15%), față de 5,4394 lei, cotația anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, vineri, până la valoarea de 470,2624 lei, de la 463,9693 lei lei, în ședința precedentă.

×
x close