Ministerul Transporturilor se gândeşte să amâne privatizarea CFR Marfă

de M.Z.    |    06 Oct 2013   •   18:55
Ministerul Transporturilor se gândeşte să amâne privatizarea CFR Marfă Foto: Agerpres

Comisia de privatizare a CFR Marfă analizează amânarea termenului de finalizare a procedurii, scadent la jumătatea lunii, şi a cerut informaţii de la Concurenţă privind durata unei decizii a instituţiei, şeful acesteia precizând că ultima dată avansată pentru transferul către GFR este 10 decembrie.

"Ministerul Transporturilor va veghea la respectarea procedurilor din contractul de privatizare. În acest sens a fost cerută oficial poziţia Consiliului Concurenţei, răspunsul a sosit vineri şi a ajuns la preşedintele comisiei de privatizare (secretarul de stat Cristian Ghibu - n.r.). După ce comisia va analiza documentaţia primită şi o va pune în contextul celorlalţi parametri ai contractului, va lua o decizie privind continuarea acestui proces de privatizare", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Teodora Trandafir, potrivit Mediafax.

În presă au apărut informaţii că Ministerul Transporturilor a redactat recent un proiect de act normativ prin care se amână termenul de finalizare a privatizării, însă documentul nu apare pe site-ul instituţiei.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că reprezentanţii comisiei de privatizare au solicitat date estimative privind finalizarea analizei tranzacţiei de preluare a CFR Marfă de către Grup Feroviar Român (GFR). El a adăugat că instituţia pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experienţa Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.

Şeful Consiliului Concurenţei a confirmat că reprezentanţii comisiei de privatizare analizează modificarea termenului de încheiere a procedurii şi a precizat că ultimul termen avansat în discuţiile cu aceştia a fost 10 decembrie.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discutată în Guvern.

Joi, GFR a virat joi 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat.

Săptămâna trecută, GFR a depus la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind această tranzacţie.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie. CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.


Parteneri
x close