Antena 3 CNN Economic Ministrul pentru Buget: Reducerea TVA la carne este o prioritate pentru Guvern în 2015

Ministrul pentru Buget: Reducerea TVA la carne este o prioritate pentru Guvern în 2015

<1 minut de citit Publicat la 17:00 29 Noi 2014 Modificat la 17:00 29 Noi 2014
valcov.jpg
Foto: Agerpres
Reducerea TVA la carne până la 9% e o altă prioritate a Guvernului pe anul viitor. Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov a spus în emisiunea Income că Guvernul îşi permite o astfel de măsură. 
 
Iniţiativa de reducere a TVA la alimentele de bază a fost promovată încă din 2006 de Dan Voiculescu şi ar putea fi votată în parlament săptămâna viitoare. Până acum s-a reuşit doar reducerea TVA la produsele de panificaţie. 
 
Pe agenda de dicuţii cu Fondul Monetar internaţional se află şi reducea TV la carne. Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov a declarat la emisiunea Income că Guvernul a creat toate condiţiile ca acestă măsură să poată fi aplicată de la anul.
 
Dacă măsura ar fi aplicată pentru toate alimentele, atunci românii ar economisi sute de lei, lună de lună, spun specialiştii din domeniu. 
 
Reducerea TVA la alimentele de bază ar putea fi votată în parlament chiar săptămîna viitoare. Inişiativa de reducere a TVA la alimentele de bază a fost promovată încă din 2006 de Dan Voiculescu. 
 

×
x close