Antena 3 CNN Economic Multinaționalele vor fi impozitate cu 15% pe profit, anunță Ministrul de Finanțe: "Aceste măsuri sunt juste și necesare"

Multinaționalele vor fi impozitate cu 15% pe profit, anunță Ministrul de Finanțe: "Aceste măsuri sunt juste și necesare"

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a anunțat că pregătește impozitarea cu 15% a profitului multinaționalelor din România. Măsura ar putea fi implementată din 2023, a spus Câciu.

Multinaționalele vor fi impozitate cu 15% pe profit, anunță Ministrul de Finanțe: "Aceste măsuri sunt juste și necesare"
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Mia Lungu    |    18 Ian 2022   •   23:35

Adrian Câciu a făcut anunțul marți seara, după ce a participat la ședința Consiliului de Afaceri Economice și Financiare.

"Am participat astăzi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliul Afaceri Economice și Financiare (Ecofin) unde am transmis un mesaj clar: România pregătește transpunerea rapidă a reguilor stabilite de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind impozitarea multinaționalelor cu 15% pe profit. Ambiția noastră este să putem fi gata de a aplica acest plafon chiar începând cu 1 ianuarie 2023”, a anunțat ministrul de Finanțe, pe Facebook.

La Bruxelles, Adrian Câciu a vorbit cu comisarul european pentru economie despre măsurile pe care le pregătește Guvernul Ciucă.

"Mai ales în contextul actualei crize energetice, suntem datori să ne asigurăm că marile corporații care activează pe piața locală plătesc o marjă corectă de impozit, adaptată afacerilor de miliarde de euro pe care le fac în România.

De aceea, i-am spus comisarului european pentru economie, dl Paulo Gentiloni că această țintă vine în continuarea unei alte priorități a Guvernului, aceea de a micșora semnificativ în acest an deficitul fiscal de TVA și de a reduce evaziunea fiscală.

Vrem să avem resurse pentru ca prioritatile de investiții ale României care beneficiază în anul 2022 de o anvelopa de 6,7% din PIB să fie finanțate în mod structural", a explicat ministrul Câciu.

"Sunt convins că aceste măsuri sunt juste și necesare atât economic, cât și social. Este vital ca o parte din această valoare adăugată produsă în economie să se întoarcă la români, finanțând măsuri de stimulare a micilor întreprinderi, a fermierilor și a tuturor celor care trăiesc cinstit de pe urma unei afaceri de familie", este concluzia ministrului de Finanțe.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close