Antena 3 CNN Economic O nouă formulă de calcul pentru pensii în 2022 | Ce prevăd modificările din PNRR

O nouă formulă de calcul pentru pensii în 2022 | Ce prevăd modificările din PNRR

Reforma pensiilor nu vizează doar pensiile speciale, ci întregul sistem. Astfel, va fi o formulă nouă de calcul a pensiilor, va fi modificată vârsta de pensionare și vor fi noi criterii de indexare.

O nouă formulă de calcul pentru pensii în 2022 | Ce prevăd modificările din PNRR
Sursa foto: Agerpres/ALEX TUDOR
de Georgiana Adam    |    25 Mai 2022   •   11:28

România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) că nu va introduce categorii noi, iar Parlament trebuie să adopte această lege până în trimestrul patru din 2022, potrivit graficului, informeaza romaniatv.net.

Astfel, va fi o formulă nouă de calcul, va fi modificată vârsta de pensionare și vor fi noi criterii de indexare.

Ce înseamnă noua formulă de calcul a pensiei

În primul rând va exista o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată. 

Parametrii formulei vor fi corelați cu un procent din PIB (9,4% din PIB pe termen lung, adică în perioada 2022-2070).

Apoi, creșterile ad-hoc ale nivelurilor pensiilor nu vor fi admise.

Indexarea pensiilor va fi în funcție de nivelul cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB.

Noua lege a pensiilor ar urma să vină și cu o nouă formulă de calcul, bazată pe numărul total de puncte realizat de titular având în vedere principiul contributivității, astfel încât cuantumul pensiei să țină cont integral de contribuțiile de asigurări sociale plătite, fără să mai intervină alți factori în stabilirea acestuia.

Stagiul complet de cotizare nu va mai fi utilizat în noua formulă de calcul. Acesta va avea un rol determinant doar în stabilirea eligibilității condițiilor categoriei de pensie, fără impact în noua formula de calcul pentru determinarea cuantumului pensiei și nu se va utiliza împărțirea numărului de puncte realizate la un numitor stagiu de cotizare.

Din totalul de 29,2 miliarde de euro pe care Comisia Europeană le-a pus la dispoziția României prin PNRR, Ministerul Muncii beneficiază de 368,9 milioane de euro, iar o parte ar trebui să fie direcționați pentru reforma fiscală și reforma sistemului de pensii.

Cât priveşte posibilitățile de pensionare anticipată, acestea vor fi reduse semnificativ și vor fi introduse stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani.

Referitor la vârsta de pensionare, aceasta se va egaliza pentru bărbați și femei la 65 de ani, până în 2035.

Cât creşte vârsta de pensionare pentru femei

În prezent, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei vârsta standard de pensionare este de 61 de ani și 9 luni și crește eșalonat până în anul 2030, la 63 de ani.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;

Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Noul sistem de pensii va prevede plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut.

- prezent: 61,9 ani

- 2023: 62 de ani 

- 2030: 63 de ani 

- 2035: 65 de ani 

Sursa: Casa Naţională de Pensii 

Cum se calculează pensia. Șeful Casei de Pensii explică formula: ”Sunt două date foarte importante pe care noi le urmărim”

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a explicat, în exclusivitate la Antena 3, cum sunt evaluate dosarele pentru recalcularea pensiilor.

Daniel Baciu spune că la evaluarea și recalcularea pensiilor sunt foarte importante stagiul de cotizare și numărul de puncte realizat de beneficiar.

”La nivel național, am trecut de 2,3 milioane de dosare evaluate. Noi urmărim în principal două lucruri importante.

În primul rând, noi trebuie să introducem aceste dosare într-un format electronic nou, practic trebuie să digitalizăm toate aceste dosare”, a explicat șeful Casei de Pensii, la Antena 3.

Românii ar putea ieşi la pensie cu trei ani mai repede fără să piardă bani. Care sunt categoriile vizate

×
Subiecte în articol: pensii formulă pensii calcul pensii PNRR
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close