Antena 3 CNN Economic Ce pensie are un magistrat. E de 11 ori mai mare decât pensia medie a unui român

Ce pensie are un magistrat. E de 11 ori mai mare decât pensia medie a unui român

Judecătorii și procurorii de la mai multe instanțe și parchete din țară au anunțat că își vor suspenda astăzi activitatea pe termen nelimitat. 

de Georgiana Adam    |    21 Iun 2023   •   08:40

Greva magistraţilor aduce efecte majore în sistemul judiciar: toate procesele aflate pe rol, penale, civile sau comerciale vor fi amânate, mai puțin cele urgente. Adică cele care revin judecătorilor de drepturi și libertăți ori răpirile internaționale de copii sau ordinele de protecţie. 

Magistraţii sunt nemultumiţi de modul în care se dorește modificarea legii pensiilor de serviciu și a celor speciale. 

Proiectul de lege care se află acum în Parlament prevede ca vârsta de pensie a magistratilor să crească de la 50 la 60 de ani, iar cuantumul pensiei să fie calculat în funcţie de veniturile din ultimii 25 de ani, faţă de ultimele 12 luni, aşa cum este în prezent. 

De asemenea, în loc de procentul de 80% calculat pe ultimele 300 de luni se va acorda pensie în valoare de 65% din veniturile obţinute pe durata activităţii.

Citeşte şiPensiile care se vor tăia cu 15%. Anunţul făcut de Marius Budăi: "E clar că trebuie rezolvată această problemă"

În cazul procurorilor şi judecătorilor, de pildă, pensia medie de serviciu este de aproape 22.000 de lei. 

Facem şi o comparație cu pensia medie din sistemul public de pensii de stat care este de aproape 2.000 de lei, respectiv de aproape 11 ori mai mică.

×
Subiecte în articol: pensie pensii magistrati
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close