Atunci când natura îți pune la dispoziție cea mai valoroasă resursă, precum apa, poți construi un adevărat brand de țară. Însă pentru asta ai nevoie de câteva ingrediente cheie: perseverență și, mai presus de toate, respect față de consumator. Așa a reușit o companie cu o tradiție de peste jumătate de secol să devină unul dintre cei mai mari producători de apă minerală naturală din România. Drumul de la primele sticle îmbuteliate manual până la o fabrică ce produce astăzi sute de mii de sticle anual a fost presărat cu investiții importante și oameni devotați, unii dintre ei fiind parte din echipă încă din primele zile. În acest episod din seria dedicată brandurilor românești, descoperim povestea apei minerale naturale care izvorăște chiar din inima Munților Harghita.
În inima Munților Harghita, la 650 de metri altitudine, se află una dintre cele mai valoroase surse de apă minerală naturală din Europa. În acest colț de țară, la Sâncrăien, s-a născut, picătură cu picătură, brandul Perla Harghitei. O poveste care începe în 1953, odată cu forarea primului izvor și îmbuteliere a primei sticle. Două decenii mai târziu, în 1974, se construiește și fabrica de unde ies astăzi tiruri pline cu sticle de apă care ajung în toate colțurile țării.
"A străbătut 60 de ani ca să ajungă la noi, noi o luăm îmbutelien și o pune pe mesele dumneavoastră", a spus Istvan Puskas, manager de marketing.
Zăcământul de apă minerală se alimentează prin precipitațiile de ploaie și zăpadă care cad pe Munții Harghita la altitudini de peste 1.000 de metri. Cu o compoziție naturală de bicarbonat, calciu, magneziu și sodiu, dar mai ales prin puritatea microbiologică dovedită, apa este una dintre cele mai calitative din țară și a fost premiată cu Superior Taste Award de către International Taste Institute, un fel de Stea Michelin, pentru apă.
"Calitatea însă nu este întâmplătoare. Testăm riguros fiecare etapă, începând cu sursa și până la produsul finit, însă fără să intervenim în compoziția apei", a explicat Ildiko Nagy, manager de calitate.
Pentru a deveni un brand de țară, investițiile au fost pe măsură: peste 12 milioane de euro doar în ultimii 3 ani. Așa a ajuns una dintre cele mai tehnologizate companii din industrie, cu linii de îmbuteliere care pot procesa până la 500.000 de sticle pe zi. O altă investiție finalizată anul trecut este noua stație de management al apei, prin care se salvează 5 milioane de litri pe an, un pas important spre sustenabilitate.
"Apa vine de la puţ cu un debit constant și noi practic folosim acele rezervoare mari ca să ne facem un stoc tampon. Astfel noi putem să protejăm sursa noastră", a spus Istvan Szabo, directorul lanțului de aprovizionare.
Însă nimic din toate acestea nu ar fi fost dusă la capăt fără ajutorul angajaților. În cadrul companiei lucrează peste 200 de oameni, majoritatea din regiune, de la tineri ingineri, specialiști în logistică sau vânzări, până la angajați cu vechime de peste 30 de ani.
"Atunci am avut 24 de ani și pot spune că de atunci am crescut și profesional și personal cu societatea sau, mă rog, cu fabrica. Era mândru pentru această treabă, că sunt din din comună, și în comună există o societate, o fabrică, care este denumită și care este cunoscută de toată ţara", Ernos Ravasz, manager de logistică.
"Este un brand care s-a născut prin oameni și cu ajutorul implicării oamenilor locului până la urmă, și asta cred că-l face un un brand pur tradițional și cu o rezonanță puternic locală, dar puternic și națională", a spus Mihai Neagu, CEO Perla Harghitei.
"Ne confruntăm cu provocări, de la educarea consumatorului până la adaptarea tehnologică, dar beneficiile sunt reale redu reducerea impactului asupra mediului lo loialitatea crescută din partea clienților și un sentiment de mândrie în rândul echipei", a explicat Ioan Unguru, manager de vânzări pentru sticlă returnabilă.
Perla Harghitei este mai mult decât un brand de țară. Este un exemplu de cum se poate construi un model sustenabil, durabil și competitiv pornind dintr-un sat din inima Ardeal-lui. O companie care îmbrățișează inovația, dar păstrează gustul autentic al apei care izvorăște din pământ.