Antena 3 CNN Economic Peste zece companii străine sunt interesate să cumpere combinatul chimic Oltchim

Peste zece companii străine sunt interesate să cumpere combinatul chimic Oltchim

Peste zece companii străine sunt interesate să cumpere combinatul chimic Oltchim
de M.T.    |    10 Iun 2013   •   10:44

Peste zece companii stăine şi-au arătat interesul pentru combinatul chimic Oltchim. Compania a fost din nou scoasă din nou la vânzare, după ce oferta de privatizare a fost publicată pe site-ul ministerului Economiei.

Ministerul Economiei a primit deja zeci de scrisori de intenţie pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Sunt companii mari din India, Qatar, China, Marea Britanie, Rusia, Germania, Israel sau Azerbaijan. Unele dintre acestea au vizitat deja combinatul.

Statul a impus cerinţe mai drastice pentru cei care vor să cumpere Oltchim. Investitorul trebuie să aibă bonitate, iar acest lucru trebuie dovedit print-o scrisoare de garanţie bancară. Iar banca trebuie să fie una de top. Mai mult, investitorul trebuie să aibă o experienţă vastă în domeniul chimiei şi petrochimiei.

Pentru a putea scoate uzina la vânzare, statul va înfiinţa un Oltchim 2, companie care va prelua activele funcţionale ale combinatului şi care nu va avea datorii.

Ofertele pentru Oltchim vor fi depuse abia la sfârşitul lunii iulie, atunci când va fi finalizată evaluarea combinatului.

×
Subiecte în articol: Oltchim oferte
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close