Prăbușire economică uriașă în trimestrul II în România. Date oficiale de la INS

de Georgiana Adam    |    14 Aug 2020   •   09:25
Prăbușire economică uriașă în trimestrul II în România. Date oficiale de la INS Agerpres

Produsul Intern Brut a scăzut în trimestrul II, comparativ cu primele trei luni ale anului, cu 12,3%, iar față de același trimestru din 2019 scăderea este de 10,5%, informează INS.

În semestrul I 2020, PIB a scăzut, comparativ cu semestrul I 2019, cu 4,7%, pe seria brută şi cu 3,9% pe seria ajustată sezonier.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat joi că a fost reestimată dinamica economiei în 2020 de către Comisia Națională de Prognoză. Potrivit ministrului, contracția estimată pentru acest an este de 3,8% față de cea inițială de 1,9%, iar cele două puncte procentuale vin din cele două luni în care economia a fost închisă.

"Este o înrăutățire a estimării pentru dinamica economiei în 2020, dar este una cu foarte mult sub ceea ce estimează toate instituțiile internaționale. Deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7% la 8,6% din PIB, majorare de 5 puncte procentuale față de deficitul aprobat inițial de 3,6% din PIB", a precizat Florin Cîțu.

PIB în trimestrul I a crescut față de trimestrul IV 2019 cu 0,3%, iar față de același trimestru din anul 2019, indicatorul a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier.

PIB-ul României, prăbușire în al doilea trimestru din 2020

Conform celor mai recente date Eurostat, PIB a scăzut cu 12,1% în zona euro și cu 11,9% în UE, în comparație cu primul trimestru, iar comparativ cu T2 2019 indicatorul a scăzut cu 15,0% în zona euro și 14,4%, în UE.

INS precizează că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2020, fiind revizuită faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 177 din 7 iulie 2020, precum și faptul că estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă.

Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi sau concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate vineri vor face obiectul unor revizuiri, în condiţiile actuale, ar putea fi mai mari decât de obicei.

Sursă: Mediafax
ExitPOLL
x close