Antena 3 CNN Economic Prima instituţie din România care anunţă restructurări pentru sute de angajaţi. Director: "Aparatul administrativ s-a dublat"

Prima instituţie din România care anunţă restructurări pentru sute de angajaţi. Director: "Aparatul administrativ s-a dublat"

Prima instituţie din România care anunţă restructurări, după măsurile de austeritate despre care au vorbit politicienii în ultima perioadă.

de Georgiana Adam    |    01 Mai 2023   •   16:41

Sute de angajaţi de la Poşta Română vor fi restructuraţi, din motive legate de digitalizare, dar şi criterii de performanţă, potrivit Antena 3 CNN.

Est vorba despre aproximativ 500 de oameni care nu vor fi daţi afară, ci restructuraţi, şi vor primi salarii compensatorii.

"Este vorba despre un cumul de factori. Serviciile şi produsele companiei s-au redus la jumătate în ultimii 10 ani. La fel şi numărul total de angajaţi a coborât cu 40% în ultimii 10 ani, în schimb aparatul administrativ s-a dublat.

Credem că cu un număr mai mic de oameni, compania poate să-şi desfăşoare activitatea mai bine.

Poşta Română are acum cam 23.000 de angajaţi şi nu vrem să dăm afară pe nimeni, vrem doar să-i relocăm acolo unde e nevoie de personal în Poşta Română.

Acolo dintr-un departament în  administraţia centrală de 20 de persoane, pentru 15 de exemplu se vor oferi posturi în operaţional: poştaş, şofer. 

Din experienţa noastră, aceşti colegi nu vor accepta noile posturi şi probabil vor opta să rămână în continuare în posturile pe care le au şi atunci trebuie să le desfacem contractul de muncă", a explicat Valentin Ştefan, directorul Poştei Române, luni, la Antena 3 CNN.

Aceste persoane care vor fi relocate vor primi şi salarii compensatorii, a mai spus oficialul Poştei.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close