Antena 3 CNN Economic Raportul salariaţi / pensionari, la cel mai bun nivel din 2008 până în prezent

Raportul salariaţi / pensionari, la cel mai bun nivel din 2008 până în prezent

Raportul salariaţi / pensionari, la cel mai bun nivel din 2008 până în prezent
07 Sep 2014   •   15:00
Raportul dintre numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor se află la cel mai bun nivel, din 2008 până în prezent. Totuşi, contribuţiile unui singur angajat nu sunt încă suficiente pentru a întreţine un pensionar. 
 
Fiecare salariat din România plăteşte, prin contribuţiile la stat, pensiile a 1,17 pensionari. În prezent există 4,43 de milioane de salariaţi care susţin 5,19 milioane de pensionari. Situaţia cea mai gravă din ultimii ani a fost în 2010 când un salariat trebuia să susţină 1,26 de pensionari, se arată într-un raport al Ministerului Muncii.
 
Cea mai fericită situaţie a fost în 1990 când în România existau peste 8 milioane de salariaţi. Astfel din contribuţiile unui angajat erau susţinuţi doar 0,43 de pensionari. Punctul critic a fost însă în 1997 când numărul salariaţilor a fost egalat de cel al pensionarilor şi astfel un român care muncea trebuia să întreţină 1,04 pensionari. După 1997 numărul pensionarilor a fost mereu mai mare comparativ cu cel al salariaţilor, iar în 2002 şi 2004 un român care primea salariu trebuia să susţină prin contribuţiile sale 1,36 de pensionari.  În 2008 numărul salariatilor a crescut şi aproape că l-a egalat pe cel al pensionarilor, dar criza care a început în acelaşi an a făcut ca locurile de muncă să dispară şi astfel numărul salariaţilor fie prăbuşească. 
 
De cealaltă parte, numărul pensionarilor nu a fost atât de mult afectat de criză. În 2010 un salariat trebuia să susţină 1,26 de pensionari. După acest an numărul pensionarilor a început să scadă. De la 5,5 milioane în 2010, la 5,19 milioane câţi sunt în prezent.
 

×
Subiecte în articol: raport salariati pensionari
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close