Antena 3 CNN Economic Românii care pot rămâne fără pensia militară de serviciu. Legea a fost adoptată tacit în Senat

Românii care pot rămâne fără pensia militară de serviciu. Legea a fost adoptată tacit în Senat

O categorie de români ar putea rămâne fără pensia militară de serviciu, după ce legea a trecut tacit de Senat, în aceste zile din preajma Paştelui.

Românii care pot rămâne fără pensia militară de serviciu. Legea a fost adoptată tacit în Senat
Sursa foto: Hepta Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Georgiana Adam    |    19 Apr 2023   •   11:22

Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 12 aprilie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

Potrivit formei iniţiatorului, "CNSAS iniţiază, din oficiu şi de îndată, acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Modificările propuse "elimină caracterul discriminatoriu şi aleatoriu al verificării foştilor ofiţeri de Securitate şi Miliţie, aşa cum este aceasta reglementată de OUG Nr. 24/2008", se arată în expunerea de motive.

Citeşte şi: Pensionarii care vor plăti impozit, după majorare. Câţi bani reţine statul de la români

Astfel, "nu beneficiază de pensia de serviciu, acordată militarilor în baza legii, lucrătorii Securităţii, adică persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a căror calitate a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă", potrivit agerpres.ro.

Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close