Antena 3 CNN Economic Ce s-a întâmplat cu salariile bugetarilor | Ministerul Finanţelor, precizări de ultimă oră

Ce s-a întâmplat cu salariile bugetarilor | Ministerul Finanţelor, precizări de ultimă oră

Circa 23.000 de bugetari nu și-au primit vineri salariile, atunci când banii urmau să intre în cont, potrivit unor surse din Ministerul de Finanțe.

Ce s-a întâmplat cu salariile bugetarilor | Ministerul Finanţelor, precizări de ultimă oră
Sursa foto: Agerpres
de Georgiana Adam    |    14 Mai 2022   •   10:50

Instituția a anunțat că din cauza unor disfuncționalități s-au înregistrat vineri întârzieri parțiale la plată.

Ministerul Finanțelor a anunțat, sâmbătă, că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar.

”Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncționalitați ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum și în sistemul de plăți interbancare, înregistrându-se întârzieri parțiale la plată”, a transmis ministerul.

Conform acestuia, 60% din obligațiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operațiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai.

În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 și 15 mai.

”Regretăm neajunsurile create și le dăm asigurări tuturor celor afectați că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncționalități tehnice să nu se mai repete”, mai arată reprezentanții Ministerului de Finanțe.

Guvernul nu se confruntă cu probleme financiare, iar bugetarii îşi vor primi salariile luni, susţine ministrul Muncii, Marius Budăi.

×
Subiecte în articol: bugetari salarii
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close