Antena 3 CNN Economic Harta salariilor din UE: Angajații români sunt la coada clasamentului, alături de bulgari

Harta salariilor din UE: Angajații români sunt la coada clasamentului, alături de bulgari

Potrivit datelor Eurostat, românii sunt cei mai prost plătiți europeni, alături de bulgari.

Harta salariilor din UE: Angajații români sunt la coada clasamentului, alături de bulgari
Sursa foto: Profimedia Images
de Ioana Mircea    |    13 Apr 2024   •   17:30

O analiză recentă bazată pe datele Eurostat dezvăluie că România ocupă penultimul loc în clasamentul salariilor din țările UE, cu cel mai mic salariu mediu pe oră, cu puțin peste 10 euro.

Acest lucru indică o apropiere de media din Letonia, în timp ce Ungaria și Polonia se clasează ceva mai sus în acest aspect. În contrast, "capitala" salariilor din UE, Luxemburg, înregistrează câștiguri mai mari decât cele din România, cu o medie de 24 euro pe oră.

O hartă "termică", realizată de Visual Capitalist în baza datelor Eurostat, prezintă distribuția salariilor medii pe oră în Europa, evidențiind discrepanțele. În Europa de Nord și de Vest, salariile sunt în general mai mari decât în Europa de Sud și de Est, reflectând diferențele economice și de cost al vieții.

Eurostat subliniază faptul că, deși costurile medii orare maschează decalaje semnificative între statele membre UE, cele mai scăzute costuri au fost înregistrate în Bulgaria, România și Ungaria, în timp ce cele mai ridicate au fost în Luxemburg, Danemarca și Belgia.

Bulgaria înregistrează cel mai mic salariu mediu din acest set de date, de 8 euro/oră. Cu 10,4 euro pe oră, România se situează în acest clasament pe penultimul loc, aproape de media din Letonia, care are un salariu mediu pe oră de 10,7 euro.

Ceva mai bine plătiți sunt ungurii (11 euro/ oră) și polonezii (11,9 euro/oră). Acest indicator a crescut ușor și în România, de la 8 euro/ oră în 2021 și 9 euro în 2022, după cum arată datele Eurostat.

Cine sunt cei mai bine plătiți angajați în România?

Câştigul salarial mediu net a fost în februarie de 4876 lei, în creştere cu 17 lei (+0,3%) față de luna ianuarie 2024 și cu 14,2% față de aceeași lună a anului trecut, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS). Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,2%.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11297 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2729 lei), potrivit economedia.ro.

×
Subiecte în articol: salarii Europa UE angajati Bulgari romanii Eurostat
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close