Antena 3 CNN Economic Salariul mediu net va creşte, însă majorările nu vor fi la fel în toate județele. Cât vor câștiga locuitorii din județele mai bogate

Salariul mediu net va creşte, însă majorările nu vor fi la fel în toate județele. Cât vor câștiga locuitorii din județele mai bogate

Salariul mediu net va creşte, însă majorările nu vor fi la fel în toate județele. Cât vor câștiga locuitorii din județele mai bogate
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    15 Mai 2017   •   09:29

Salarii diferite în judeţe diferite. Salariul mediu net va creşte cu 26% până în 2020, potrivit estimărilor elaborate de Comisia Naţională de Prognoză, însă majorările nu vor fi la fel în toate județele.

Locuitorii din județele mai bogate vor avea parte de majorări de două ori mai mari decât cei din zonele sărace și astfel discrepanțele regionale se vor adânci.

Cifrele comisiei naţionale de Prognoză, citate de Jurnalul Naţional, arată că, peste trei ani, cele mai mari creşteri salariale vor fi în Capitală.

Bucureştenii vor câştiga mai mult cu 850 de lei în 2020 faţă de anul curent. Locuitorii din Ilfov vor avea în 2020 salarii nete de aproape 3.400 de lei, cu puţin peste 700 de lei mai mult faţă de anul acesta. Asta şi pentru că multe firme mari au sediile în comunele şi orăşele din jurul Bucureştiului.

Pe locul 3 se clasează clujenii, ale căror lefuri vor creşte în trei ani cu aproape 800 de lei. Clujul se clasează pe această poziţie datorită IT-ului şi serviciilor, a centrelor internaţionale de servicii de suport ale multinaţionalelor.

Pe a patra poziţie se plasează judeţul Timişul, unde creşterea salarială în 2020 va fi de aproape 700 de lei, în timp ce în Argeş va ajunge la peste 600 de lei.

La polul opus sunt salariaţii din judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Olt şi Vâlcea. În Harghita şi Covasna lefurile vor creşte în 2020 cu aproape 450 de lei. Iar în Vâlcea, Olt şi Neamţ salariaţii vor primi în 2020 cu puţin peste 380 de lei mai mult la salariu.

În ciuda majorărilor de peste 26% anunţate pentru 2020, angajații români vor rămâne cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, după bulgari.

În Ungaria, salariul mediu lunar este acum în jur de 600 de euro, în Slovacia în jur de 800 de euro, iar în Polonia de 750 de euro, iar tendința este de creştere în toate aceste ţări.

În toate statele din vestul Uniunii, salariul mediu net trece de 1.000 de euro. În Franța, Germania, Italia, Olanda şi Austria, veniturile din salariile lunare depăşesc 2.000 de euro, la mică distanţă fiind Norvegia, Danemarca şi Luxemburg, unde veniturile sunt în jurul a 3.000 de euro.

Cel mai bine plătiți sunt locuitorii din Liechtenstein şi din Monaco, unde salariile medii trec de 5.000 de euro, potrivit Eurostat.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close