Antena 3 CNN Economic Schimbarea care îi vizează pe toţi şoferii români, din iunie 2023. Ordonanţa de urgenţă, aprobată de Guvern

Schimbarea care îi vizează pe toţi şoferii români, din iunie 2023. Ordonanţa de urgenţă, aprobată de Guvern

Se schimbă legea în România, după ce Guvernul a adoptat recent o ordonanţă de urgenţă ce îi priveşte pe şoferi.

benzina motorina carburanti profimedia images
Schimbarea care îi vizează pe toţi şoferii români, din iunie 2023. Ordonanţa de urgenţă, aprobată de Guvern Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    04 Iun 2023   •   00:00

Benzina şi motorina vândute în România trebuie să conţină obligatoriu biocarburanţi, începând din 1 iunie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă.

Astfel, benzina şi motorina trebuie să conţină obligatoriu minim 8% şi, respectiv 6,5% biocarburanţi, arată o ordonanţă a Guvernului aprobată în iunie.

Măsura se aplică pentru ca ţara noastră să îşi poată respecta, ca stat membru al Uniunii Europene, pe de o parte obligaţia de reducere a gazelor cu efect de seră dar și ținta de folosire a minimum 10% energie din surse regenerabile, pentru toate formele de transport.

Odată cu apariția biocombustibililor în stațiile de carburanți din România, începând cu 1 iunie, este posibil ca oamenii să cheltuiască mai mult pe combustibil. 

Citeşte şiNoi reguli la taxele de drum pentru şoferii români. Rovinieta, mai scumpă pentru mașinile vechi. De când se aplică

Acest lucru este însă inevitabil, deoarece este o parte a planului de reducere a emisiilor de CO2 inițiat de Comisia Europeană. Mai multe state membre ale Uniunii Europene folosesc deja bioetanol în stațiile publice de carburanți, iar șoferii trebuie doar să profite din plin de această situație. 

OUG: Benzina şi motorina trebuie să conţină biocarburanţi din 1 iunie

"Pentru respectarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, începând cu data de 1 iunie 2023, operatorii economici comercializează motorină cu un conţinut de biocarburant de minimum 6,5% în volum.

Pentru respectarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, începând cu data de 1 iunie 2023, operatorii economici comercializează numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum", arată OUG.

Mașinile alimentate cu biocombustibil consumă mai mult

Mașinile alimentate cu acest fel de combustibil vor consuma mai mult, deoarece autoturismele au nevoie de mai mult biocombustibil decât benzina convențională pentru a parcurge aceeași distanță.

Mai mult decât atât, există posibilitatea ca unele vehicule mai vechi să nu mai fie la fel de fiabile, deoarece mașinile cu biocombustibili sunt mai predispuse la defecțiuni. Dar acesta este prețul reducerii nivelului de CO2, cel puțin în Europa, potrivit adevarul.ro.

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close